Blog Listing

Proiect de parteneriat strategic în domeniul educației școlare – proiecte de schimb interșcolar Erasmus+ KA229:,,ICI ET AILLEURS: MA VIE QUOTIDIENNE ET MES PASSIONS”, nr. 2019-1-FR01-KAA229-603038_4

Începând cu 01.09.2019, timp de doi ani,  la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” se desfășoară proiectul  de schimb interșcolar KA229  în cadrul programului Erasmus + : ,,Ici et ailleurs: ma vie quotidienne et mes passions”, coordonat de o școală gimnazailă din Arradon (Franța), în parteneriat cu alte școli din Turcia (Denizli), Germania  (Steinen) și Italia (Foggia).

Prin temele proiectului, elemente din viața cotidiană și pasiunile elevilor din cele cinci țări partenere, acesta își propune atingerea competențelor cheie și a valorilor europene, precum: colaborarea și comunicarea în limbă străină, utilizare T.I.C, competențe sociale și civice, spiritul de inițiativă și mai ales sensibilizarea și exprimarea culturală (acceptarea diversității culturale).

Activitățile se realizează prin crearea, în comun, de emisiuni radio/T.V, articole în ziar, scrisori/ felicitări online, postere, jurnale de activitate etc.

În anul școlar 2019/2020 s-au realizat deja două mobilități de profesori (în Franța și în Turcia), urmând încă 20 de mobilități de elevi și 10 mobilități de profesori, în urmărorii doi ani (din cauza pandemiei de COVID 19, proiectul a mai fost prelungit încă un an), pe un buget de 31.656 euro.