Blog Listing

Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova, aleasă pentru implementarea unui program – pilot educaţional

Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova, aleasă, alături de alte patru unităţi şcolare din ţară, pentru implementarea unui program – pilot educaţional

 

Creându-și un brand din participarea la proiecte educaționale, care mai de care mai interesante, Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” nu ne-a surprins anunțând începerea unei noi experiențe în cadrul Programului Dove – „Ai încredere în tine!”, care își propune să îi ajute pe adolescenți să își depășească anxietatea provocată de presiunea adusă de media, pentru a le îmbunătăți încrederea în felul în care arată și pentru a le crește stima de sine. Este un program care pune la dispoziție toate resursele informaționale necesare implementării acestora, dezvoltate pentru profesori, părinți si copii. E un proiect care se intenționează să fie implementat în cât mai multe școli din Romania, prin intermediul Ministerului Educației si Cercetării, însă contextul actual a impus parcurgerea unor pași mici, dar care se speră ca vor face diferența, în condițiile în care susținerea cursurilor în mediul online vine cu o expunere mai mare la aceasta problemă. Momentan, s-a decis pilotarea programului într-un număr de  cinci unități școlare din țara noastră, de categorii și din medii diferite, una dintre acestea fiind “Mihai Viteazul ” din Craiova, singura din Oltenia, cea al cărui patron spiritual este Banul Mihai.

 

La definirea idealurilor și etapelor de parcurgere a programului a stat necesitatea creșterii stimei de sine în rândul copiilor și a adolescenților prin contracararea falselor modele oferite de societatea de consum, generate de următoarele aspecte:

  • Societatea s-a dezvoltat și în linie cu aceasta s-au dezvoltat și mijloacele tehnologice. Din cauza mediului digital, copiii și adolescenții sunt din ce în ce mai expuși presiunii impuse de anume tipare construite de media. Frumusețea naturală este înlocuită de tipare ce au în spate operații estetice sau machiaj strident.
  • La nivel mondial, peste 50% dintre fete nu au o stima de sine ridicatăîn ceea ce priveșteînfățișarea. Datorita acestui lucru:
    • 80% dintre acestea evita sa se vadă cu prietenii sau familia
    • 70% dintre acestea nu obișnuiesc să își susțină opiniile, chiar dacă cred cu tărie in ele
    • 70% dintre ele se înfometează, acțiune ce conduce către numeroase problem de sănătate
    • La nivel psihologic, acești copii sunt stresați, suferă de anxietate, depresie și chiar au gânduri suicidale, iar în majoritatea cazurilor soluția identificată de aceștia se regăseșteîn obiceiuri nesănătoase: înfometare, fumat, evitarea exercițiilor fizice și din ce în ce în mai multe cazuri se ajunge până la uzul de alcool sau droguri
    • Un impact important se poate observa la nivelul rezultatelor școlare

O echipă care lucrează la proiect

Alexandrina Năstase

O echipă întreagă va lucra pentru implementarea unor astfel de programe. „Pentru implementarea programului a fost semnat un acord tripartit între instituția noastră, S.C. Unilever South Central Europe S.A. în calitate de finanțator și S.C. Image Public Relations S.R.L. în calitate de responsabil cu implementarea. Ca parteneri educaționali vom avea asociația “Mind Education”, specializată în implementarea de astfel de programe și implicit în lucrul cu elevii, cadrele didactice și părinții. Din echipa de psihologi/consilieri fac parte: Domnica Petrovai (Psiholog clinician pr., psihoterapeut si autor) – care va realiza trainingurile adresate profesorilor si discuția adresata părințilorși Gina Enache (Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportmental), Ruxandra Pop (Consultant psihologia familiei) si Nora Lefter (Asistent de cercetare Școala pentru Cuplu)- traineri care vor realiza sesiunile pentru elevi.

Programul include resurse pentru toate categoriile de public: elevi (11-14 în cazul școlii noastre), cadre didactice, părinți si asociații pentru tineret. Activitățile propuse sunt:

  1. Atelierul Am încredere in mine– resursa de bază pentru predarea programului. Conține materiale pentru fiecare categorie în parte: prezentare elevi, prezentare părinți, fișe de lucru, materiale ajutătoare pentru cadre didactice;
  2. Atelierul Suntem unici: o resursă destinatăpărinților, ce are scopul de a îi ajuta săaibă toate informațiile necesare pentru a continua discuțiileinițiate la scoalăși acasă;
  3. Atelierul Sinceri cu noi: o resursa pentru asociațiile de tineret, ce le oferă elevilor posibilitatea să aprofundeze informațiileînvățateîn cadrul atelierului Am încredere in mineîntr-un cadru mai confortabil, în compania unor persoane mai apropriate de vârsta lor”, a precizat prof. Alexandrina Maria NĂSTASE (foto) – directorul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” și persoana care prin profesionalism și seriozitate a inspirat încrederea necesară colaboratorilor pentru a include instituția în lotul de pilotare.

Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Craiova, aleasă, alături de alte patru unităţi şcolare din ţară, pentru implementarea unui program – pilot educaţional